Conferința la nivel înalt „Coeziunea 2027+: motor al dezvoltării durabile, competitivității și rezilienței în Europa”

În 21 noiembrie 2025, la București, a avut loc Conferința la nivel înalt „Coeziunea 2027+: motor al dezvoltării durabile, competitivității și rezilienței în Europa”, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor. Detalii și contextul general aici.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, ai statelor membre, ai autorităților naționale și regionale, precum și parteneri internaționali, într-un dialog strategic asupra arhitecturii bugetare post-2027 și a rolului Politicii de Coeziune în competitivitatea și reziliența Europei.
🌟 O zi importantă pentru viitorul dezvoltării regionale în România
ADR București-Ilfov, alături de celelalte Agenții pentru Dezvoltare Regională din țară au participat la acest eveniment, un moment-cheie în conturarea direcțiilor pentru viitorul politicii de coeziune și al dezvoltării regionale.
🗣 Mesajele liderilor europeni și naționali
În cadrul întâlnirii cu dl. Raffaele Fitto, Vicepreședinte Executiv pentru Coeziune și Reformă al Comisiei Europene — întâlnire la care a participat și dl. Dragoș Pîslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene — au fost transmise câteva direcții esențiale pentru perioada următoare:
1️⃣ Politica de coeziune va rămâne pilonul central al dezvoltării europene, cu un rol consolidat în viitorul exercițiu financiar.
2️⃣ Programele regionale devin tot mai flexibile și mai adaptate nevoilor reale, inclusiv competitivitate, locuire, energie, apă, mobilitate.
3️⃣ Regiunile vor avea un rol mai puternic în programarea fondurilor, în dialog cu nivelul național și cu sprijinul Comisiei Europene.
4️⃣ A fost subliniat principiul „dreptul de a rămâne”, prin programe adaptate nevoilor teritoriale și prin modernizarea guvernanței.
🤝 Parteneriat pentru un viitor construit împreună
Mulțumim pentru deschiderea arătată de Comisia Europeană și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene față de munca Agențiilor pentru Dezvoltare Regională.
Experiența acumulată în ultimii ani ne arată că descentralizarea, colaborarea și înțelegerea realităților locale sunt cheia unui model de succes.
📌 Prioritățile regiunilor pentru viitorul exercițiu financiar
În cadrul discuțiilor, regiunile au transmis poziția comună pentru perioada 2028–2034, printre care:
* includerea dezvoltării regionale ca un capitol distinct în planul național;
* continuarea procesului de descentralizare;
* integrarea reformelor privind demografia, competitivitatea, energia și mobilitatea;
* tratarea distinctă a politicii de coeziune și a celei agricole;
* includerea frontierelor estice în arhitectura strategică europeană;
* abordare integrată pentru dezvoltarea rurală și infrastructura aferentă.
🏙️ București–Ilfov: construim viitorul prin planificare integrată
Efortul început în ultimii ani — dezvoltarea strategică a Municipiului București, a orașelor din Ilfov și a Strategiei Județene — ne permite să lucrăm, în anul următor, la coordonarea tuturor acestor documente într-un viitor Plan de Dezvoltare pentru Regiunea București–Ilfov.
Acest plan va sta la baza contribuției noastre în viitorul Plan Național de Dezvoltare Regională.
Mulțumim pentru profesionalism și dedicare partenerilor locali, regionali, naționali și europeni pentru colaborare.
Continuăm să lucrăm împreună — cu seriozitate, cu încredere și cu viziune — pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii București–Ilfov.
👧👦 De asemenea, mulțumim elevilor care au înseninat cadrul conferinței prin desenele realizate, pe tema Uniunii europene și a viitorului său.
Aceste imagini ne reamintesc că toate proiectele, strategiile și eforturile noastre au un scop unic: să construim un viitor mai bun pentru generațiile care vin.
Surse foto: ROREG, MIPE
Finanțare europeană pentru patrimoniul cultural urban: Ghidul solicitant...
Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021–2027 a aprobat Ghidul solicitantului aferent Apelului de proiecte PR BI P7/7.2/1/2025, dedicat conservării, protecției și va...

Autoritatea de Management a PR BI finalizat evaluarea tehnico-financiară...
Autoritatea de Management a PR BI finalizat evaluarea tehnico-financiară a cererilor de finanțare depuse în cadrul Apelului PR BI P1/1.8/1/2024 Autoritatea de Management a Programului Regional Bu...
Noi priorități strategice în PR BI 2021–2027 care vizează dezvoltarea de...
Comisia Europeană a aprobat, la data de 17 decembrie 2025, modificarea Programului Regional București-Ilfov (PR BI) 2021–2027, ca urmare a evaluării intermediare a programului și a alinierii acestu...

A fost aprobat Ghidul solicitantului pentru Apelul PR BI P5/5.2/1/2025 –...
Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021–2027 anunță lansarea Apelului de proiecte PR BI P5/5.2/1/2025, dedicat creșterii siguranței rutiere pe rețeaua de transport ...
Modulul Comunicare din MySMIS2021 – un instrument digital pentru dialog ...
În cadrul sistemului informatic MySMIS2021, modulul Comunicare joacă un rol esențial în asigurarea unui schimb structurat, sigur și trasabil de informații între utilizatorii din Back Office și cei ...















