23 Iulie 2026
Distribuie
ADRBI la masa discuțiilor privind conturarea viitorului buget european 2028–2034 din cadrul Summitului Comunităților Locale

Joi, 16 iulie 2026, a avut loc Summitului Comunităților Locale – Conturarea Viitorului Buget European 2028–2034, un eveniment organizat de Europuls împreună cu Comisia pentru Afaceri Europene, la care au participat peste 150 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, europarlamentari, autorități regionale, mediul de afaceri și societatea civilă, pentru a discuta despre cum putem transforma fondurile europene din simple „oportunități de finanțare“ în investiții strategice pentru comunitățile locale.
Evenimentul a fost structurat în trei paneluri de discuții. Primul panel, „Coeziunea și Planurile de Parteneriate Național-Regionale (PPNR)”, a fost dedicat modului în care România își poate pregăti, încă de acum, dezvoltarea în perspectiva bugetului Uniunii Europene pentru următorii 7 ani. Dezbaterea a arătat clar faptul că dezvoltarea comunităților nu poate fi construită de la un apel de finanțare la altul, ci prin viziune, parteneriat și planificare pe termen lung.
Directorul General al ADRBI, Dumitru Dan Nicula, a fost speaker în cadrul acestui panel și a răspuns la întrebarea „Ce lecții au învățat ADR-urile din cadrul financiar multianual actual?”
Acesta a afirmat: “La nivel de programare nu trebuie să mai lucrăm în paralel, ci în coordonare: să planificăm și să programăm toate resursele, nu doar pe cele europene, ci și pe cele naționale, uitându-ne și spre resursele private. Cât privește implementarea, trebuie să avem în prim plan beneficiarul/ emitentul ideii care să își poată implementa investiția, apelând la mai mulți finanțatori în același mod, având la dispoziție informații despre toate sursele de finanțare, un model unic de solicitare, un model cât mai simplu și clar de contract, astfel încât să nu sară mereu de la un program la altul cu reguli complet diferite și noi. Planificarea regională deja începută este bazată pe Strategiile de Dezvoltare Urbană Integrată și Strategia Județului Ilfov, în care am investit mult in acești ani și vom continua să o facem, în calitatea noastră de organism tehnic.”
Cel de-al doilea panel, intitulat „România în noua arhitectură a competitivității europene”, a adus în prim-plan una dintre cele mai importante schimbări pregătite la nivelul UE: lansarea Fondului European pentru Competitivitate, unul dintre pilonii centrali ai viitorului buget european post-2027. Într-un context marcat de transformări economice și geopolitice accelerate, discuțiile s-au concentrat asupra modului în care România poate valorifica această oportunitate pentru a-și consolida competitivitatea prin investiții strategice în industrie, inovare, digitalizare și antreprenoriat. Invitații au subliniat faptul că viitorul competitivității europene se construiește prin viziune, colaborare și investiții inteligente, capabile să transforme resursele europene în dezvoltare sustenabilă.
Summitul s-a încheiat cu cel de-al treilea panel, dedicat coeziunii sociale în noua arhitectură a Uniunii Europene. Reprezentanți ai instituțiilor publice, mediului de afaceri, educației, societății civile și ai tinerilor au discutat despre una dintre marile provocări ale următorului buget al Uniunii Europene: cum ne asigurăm că investițiile în oameni rămân o prioritate, într-un context în care competitivitatea, securitatea și tranziția verde câștigă tot mai mult teren. Discuțiile au evidențiat că dezvoltarea competențelor, accesul la educație, incluziunea socială și implicarea tinerilor nu sunt obiective separate, ci elemente esențiale pentru comunități mai puternice și mai reziliente.
Concluziile dezbaterilor din cadrul Summitului Comunităților Locale vor fi prezentate instituțiilor de la nivel local, național și European. Acestea pot fi consultate aici: https://europuls.ro/summitul-comunitatilor-locale-conturarea-viitorului-buget-european-raport-de-concluzii






















