21 Mai
Distribuie
Atelier de descoperire antreprenorială dedicat Acțiunii 1.4 din Programul Regional București-Ilfov 2021–2027 - EDP 2
.jpeg?locale=ro)
Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) organizează, în data de 21 mai 2026, la Impact Hub Bucharest, atelierul de descoperire antreprenorială – EDP 2, dedicat Acțiunii 1.4 „Sprijin pentru clusterele de inovare în beneficiul IMM, inclusiv prin stimularea colaborării interregionale și internaționale”, finanțată prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.
Evenimentul reunește reprezentanți ai clusterelor, ai mediului de afaceri, ai organizațiilor de cercetare și inovare, ai universităților, precum și experți în dezvoltare regională și competitivitate, în cadrul unui proces consultativ destinat consolidării ecosistemului regional de inovare.
Deschiderea atelierului a fost realizată de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, Dan Nicula, fiind subliniată importanța cooperării dintre actorii regionali pentru dezvoltarea unor structuri de sprijin competitive și sustenabile pentru IMM-uri.
În sesiunea plenară introductivă, Daniel Coșniță, președinte ale Asociației Clusterelor din România, a prezentat perspective privind dezvoltarea clusterelor și a ecosistemelor de inovare, rolul acestora în creșterea competitivității și importanța colaborării în cadrul ecosistemului regional de inovare.
Participanții au analizat contextul Strategiei de Specializare Inteligentă RIS3 București-Ilfov și al Programului Regional București-Ilfov 2021–2027, precum și rezultatele procesului EDP anterior și direcțiile prioritare identificate pentru sprijinirea clusterelor de inovare.
În cadrul atelierului, Lavinia Tofan, expert CDI, a prezentat matricea logică aferentă Acțiunii 1.4, ca instrument de fundamentare a intervenției, incluzând criteriile de eligibilitate, activitățile și cheltuielile eligibile, indicatorii de program și elementele propuse pentru grila de evaluare tehnico-financiară.
Activitățile interactive organizate pe grupuri de lucru vizează:
- analiza activităților și cheltuielilor eligibile;
- eligibilitatea solicitanților, a proiectelor și a activităților;
- indicatorii de program și livrabilele corelate;
- metodologia și criteriile de evaluare tehnico-financiară.
În cadrul sesiunilor participative, participanții au formulat observații și propuneri care vor contribui la elaborarea viitorului Ghid al solicitantului aferent Acțiunii 1.4.
Acțiunea 1.4 urmărește consolidarea clusterelor de inovare și stimularea colaborării interregionale și internaționale, contribuind la creșterea competitivității IMM-urilor și la dezvoltarea unui ecosistem regional de inovare mai conectat și mai performant.
Agenda evenimentului se găsește alăturat.
Agenda evenimentului se găsește alăturat.
.jpeg?locale=ro)



.jpeg?locale=ro)
.jpeg?locale=ro)

.jpeg?locale=ro)








