A zecea reuniune a Comitetului de Monitorizare a PR BI
Distribuie

15 Iulie, 2025
A zecea reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 (CM PR BI), organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, Autoritate de Management a Programului Regional București-Ilfov (AM PR BI), s-a desfășurat în data de 15 iulie 2025, la București, în format hibrid.
În cadrul reuniunii prezidate de domnul Dan Nicula, Președinte al CM PR BI, au fost prezenți, pe lângă membri și observatori (reprezentanți ai autorităților locale, regionale, naționale, ai mediului universitar, de cercetare, privat și nonguvernamental) și alte instituții și organizații interesate de ghidurile aflate în pregătire pentru apelurile de finanțare din cadrul PR BI 2021-2027.
Delegația Comisiei Europene a fost reprezentată la București de domnul Haroun Khalid, Unitatea pentru România și Croația DG REGIO.
Șefa AM PR BI, doamna Irina Radu, a trecut în revistă stadiul implementării Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 până în prezent și a semnalat lansarea noului site dedicat Programului, care este mai centrat pe experiența utilizatorului și în continuu proces de îmbunătățire.
Șefa AM PR BI, doamna Irina Radu, a trecut în revistă stadiul implementării Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 până în prezent și a semnalat lansarea noului site dedicat Programului, care este mai centrat pe experiența utilizatorului și în continuu proces de îmbunătățire.
Pe parcursul reuniunii au fost aprobate criteriile de selecție pentru:
- conservarea și valorificarea patrimoniului cultural urban (acțiunea 7.2);
- metodologia de aplicare a conceptului New European Bauhaus, cu accent pe estetică, sustenabilitate și incluziune socială.
De asemenea au fost prezentate criteriile de selecție pentru apelurile de proiecte vizând:
- mobilitatea urbană și siguranța rutieră (acțiunile 4.3, 4.4, 5.2);
- digitalizarea administrației publice prin soluții smart city (acțiunea 2.1).
Reuniunea a evidențiat preocuparea constantă pentru creșterea calității vieții în regiune și consolidarea capacității administrației publice de a răspunde nevoilor comunităților prin investiții strategice și inovatoare. În încheiere, s-a reafirmat importanța colaborării continue în implementarea proiectelor cu finanțare prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.
Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 cu cele 8 priorități de investiții poate fi consultat pe pagina de internet special dedicată www.regiobucuresti-ilfov.ro.
Structura și componența CM PR BI 2021-2027 pot fi consultate la adresa https://regiobucuresti-ilfov.ro/constituire-cm-pr-bi-2021-2027
Pentru informații suplimentare referitoare la activitatea secretariatului tehnic al CM PR BI ne puteți contacta la adresa de e-mail: secretariatcmprbi@adrbi.ro
Pentru informații suplimentare referitoare la activitatea secretariatului tehnic al CM PR BI ne puteți contacta la adresa de e-mail: secretariatcmprbi@adrbi.ro

Eveniment dedicat apelului de proiecte PR BI P7/7.2/1/2025 – Conservarea...
Noutăți
Evenimente
PR BI P7/7.2/1/2025
Prezentare
10 Februarie, 2026
Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021–2027 (AM PR BI), a organizat marți, 10 februarie ...
Regio București-Ilfov în 2025: Comisia Europeană a rambursat aproape 75...
Noutăți
Anunțuri
09 Februarie, 2026
Anul 2025 a reprezentat o etapă importantă în implementarea Programului Regional București-Ilfov (Regio București-Ilfov 2021-2027), atât prin volumul de proiecte gestionate, cât și prin sumele ramb...
















