De la PNRR la PPNR: lecții învățate și prioritățile României pentru viitorul buget european

Discuțiile din cadrul Forumului EUROSFAT, organizat de Europuls – Centrul de expertiză europeană, desfășurat între 12 și 13 noiembrie 2026, au avut ca temă centrală tranziția de la actualul model de finanțare prin PNRR și fondurile europene aferente perioadei 2021–2027 la viitoarele Planuri de Parteneriat Naționale și Regionale (PPNR), în contextul reformării arhitecturii fondurilor europene pentru perioada 2028–2034.

Mesajul central al panelului „De la PNRR la PPNR – lecții învățate”, la care ADR București-Ilfov a fost partener, alături de Confederația Patronală Concordia, a fost că România trebuie să depășească logica limitată la absorbția fondurilor europene și să treacă la o abordare strategică, integrată, orientată spre rezultate și impact economic și social. Viitoarele finanțări reprezintă o oportunitate de dezvoltare pe termen lung, dar valorificarea lor presupune planificare începută din timp, reforme structurale, capacitate administrativă crescută și o implicare mai mare atât din partea autorităților locale, cât și a mediului privat. 

- Comisia Europeană propune o nouă arhitectură a finanțărilor europene, prin comasarea mai multor tipuri de programe și instrumente de finanțare într-un cadru comun de planificare.

- Viitoarele Planuri de Parteneriat vor integra finanțări din domenii esențiale, precum coeziunea și agricultura.

- La nivel european, propunerea de buget se ridică la aproximativ 2.000 de miliarde de euro, iar pentru România este estimată o alocare de aproximativ 60 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani, în prețuri curente. Sumele sunt încă în negociere.

- Pe lângă aceste alocări, vor exista și alte oportunități de finanțare pentru cercetare, competitivitate și infrastructură.

- România ar trebui să ajungă la un acord privind viitoarea arhitectură de finanțare până la finalul anului 2027.

Intervenția prin mesaj video a lui Siegfried Mureșan, coraportorul Parlamentului European pentru Cadrul Financiar Multianual al UE 2028-2034, a subliniat importanța pregătirii din timp a viitoarelor planuri. Experiența PNRR a demonstrat că investițiile trebuie corelate cu reformele, iar proiectele trebuie pregătite înainte de deschiderea efectivă a finanțărilor. PNRR a contribuit la deschiderea unor domenii importante pentru investiții – transporturi, sănătate, energie, educație și digitalizare –, dar următoarea etapă trebuie să valorifice aceste experiențe și să evite întârzierile și dificultățile de implementare.

Una dintre ideile recurente ale discuțiilor a fost necesitatea unei viziuni strategice pentru dezvoltarea României.

PPNR nu ar trebui să devină o simplă colecție de proiecte sau o nouă rundă de distribuire a banilor între diferiți beneficiari, ci un instrument de implementare a unei strategii naționale coerente.

Printre domeniile care ar trebui să fie prioritare se numără: infrastructura de bază și recuperarea decalajelor de dezvoltare; infrastructura critică; tehnologia și digitalizarea; securitatea și apărarea; competitivitatea economică; dezvoltarea capitalului uman; energia și infrastructura de stocare; mobilitatea urbană și eficiența energetică.

A fost subliniată și necesitatea de a identifica acele sectoare în care România poate deveni competitivă la nivel european și internațional.

Vorbitorii au subliniat faptul că este necesar ca România să decidă unde vrea să ajungă în următorii 10 ani, să concentreze resursele în direcțiile respective și să coreleze investițiile cu reformele necesare. Această strategie trebuie construită printr-un proces de consultare de jos în sus (bottom-up), care să includă autoritățile locale, mediul privat și ceilalți actori relevanți.

Experiența PNRR a evidențiat o serie de probleme care ar trebui evitate în următorul ciclu de finanțare.

România a distribuit resursele în foarte multe proiecte, uneori fără o legătură suficient de clară între ele. Este necesară prioritizarea investițiilor și concentrarea lor în jurul unor obiective strategice.

Au fost menționate mai multe exemple în care investițiile nu au fost însoțite de schimbările structurale necesare:

- Modernizarea a peste 5.000 de școli nu a fost însoțită de transformări suficiente privind curriculumul și pregătirea profesorilor.
 - Investițiile în energie nu au fost corelate suficient cu dezvoltarea capacităților de stocare.
 - Digitalizarea a generat aplicații și sisteme informatice care nu comunică între ele, în lipsa interoperabilității.
 - Investițiile în infrastructura educațională sau socială nu garantează funcționarea serviciilor dacă nu există personal calificat. A fost dat exemplul unei creșe construite din fonduri europene, dar care nu poate funcționa din lipsa profesorilor.

Până acum, accentul a fost pus în mare măsură pe investițiile publice. Viitorul cadru trebuie să stimuleze mai mult investițiile private și să atragă capital din surse multiple, inclusiv fonduri de investiții internaționale.

Abordarea nu trebuie să fie doar aceea de a cheltui un euro din fonduri europene pentru a realiza o investiție de un euro. Este nevoie de mecanisme prin care finanțarea europeană să atragă și să mobilizeze capital privat și alte surse de finanțare.

Succesul nu trebuie măsurat exclusiv prin numărul proiectelor contractate sau prin gradul de absorbție, ci prin efectele concrete asupra comunităților, economiei și calității serviciilor publice.

Un subiect important a fost rolul administrațiilor locale în viitoarea arhitectură de finanțare. Participanții au susținut că fondurile trebuie să ajungă acolo unde există nevoile reale de dezvoltare, fără ca procesul de planificare și alocare să fie excesiv centralizat.

Au fost evidențiate câteva direcții:
 - Consolidarea programelor regionale și a rolului celor opt regiuni de dezvoltare.
 - Implicarea reală a autorităților locale în stabilirea priorităților de finanțare.
 - Menținerea unei coordonări naționale puternice, fără a elimina autonomia decizională la nivel regional și local.
 - Clarificarea rolurilor instituțiilor implicate și consolidarea parteneriatului dintre MIPE și Ministerul Finanțelor.
 - Creșterea responsabilității administrațiilor locale prin participarea acestora la finanțarea proiectelor și asumarea rezultatelor.

Mai mulți vorbitori au evidențiat necesitatea reformei administrativ-teritoriale, care ar putea contribui la creșterea capacității administrative a primăriilor. De asemenea, s-a subliniat că administrațiile locale trebuie să aibă un interes real în proiectele implementate (skin in the game) și să poată prioritiza investițiile în funcție de nevoile comunităților.

Una dintre problemele structurale evidențiate de reprezentanții administrației locale a fost capacitatea redusă a multor primării de a pregăti și implementa proiecte.

În special în comunele mici și în județele mai puțin dezvoltate, lipsa personalului specializat, a resurselor financiare și a accesului la consultanță limitează posibilitatea de a atrage fonduri europene.

Au fost menționate mai multe aspecte:

- Necesitatea reformei administrativ-teritoriale.
 - Lipsa specialiștilor în administrațiile locale și fluctuația personalului.
 - Nevoia de competențe tehnice pentru pregătirea și implementarea proiectelor.
 - Termenele prea scurte și predictibilitatea redusă a apelurilor de finanțare.
 - Durata mare de obținere a avizelor și autorizațiilor.
 - Necesitatea consultării beneficiarilor înainte de elaborarea ghidurilor de finanțare.

A fost subliniată și importanța dezvoltării unor mecanisme de tip one-stop shop, în parteneriat cu Agențiile pentru Dezvoltare Regională, prin care administrațiile locale și companiile să poată beneficia de expertiză pentru identificarea oportunităților, pregătirea proiectelor și dezvoltarea strategiilor de investiții. O idee importantă a fost că asistența tehnică nu trebuie să fie orientată exclusiv către sectorul public, ci trebuie extinsă și către mediul privat.

Discuțiile au evidențiat riscul ca viitoarele fonduri europene să consolideze diferențele existente între regiunile dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, dacă nu sunt concepute mecanisme de sprijin adaptate nevoilor acestora. 
 
 Dan Nicula, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, a pus accentul pe necesitatea reducerii disparităților dintre București și Ilfov, prin încurajarea proiectelor din Ilfov, atât în domeniul infrastructurii, cât și al investițiilor private, și pe o abordare integrată a dezvoltării, plecând de la cele două documente esențiale pentru regiune: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Bucureștiului (SIDU) și Strategia Județului Ilfov.

Reprezentanții administrațiilor locale au atras atenția asupra faptului că județele fără universități, un mediu antreprenorial dezvoltat sau organizații neguvernamentale active pornesc cu un dezavantaj în competiția pentru fonduri.

Printre problemele menționate:
 - Capacitate administrativă redusă în comunele mici.
 - Acces limitat la consultanță și expertiză.
 - Infrastructură rutieră deficitară și dificultăți de mobilitate.
 - Lipsa unor angajatori importanți și a unui ecosistem economic local.
 - Concentrarea investițiilor în zone deja dezvoltate.

A fost subliniată necesitatea unei abordări teritoriale integrate, care să țină cont inclusiv de zonele dezavantajate din interiorul marilor orașe.

S-a discutat și despre importanța planificării investițiilor la scară metropolitană, în condițiile în care dezvoltarea economică și mobilitatea populației depășesc granițele administrative ale localităților.

Un alt principiu important: absorbția fondurilor europene nu trebuie confundată cu dezvoltarea efectivă a comunităților.

Participanții din mediul de afaceri au atras atenția că viitoarele programe trebuie să răspundă mai bine nevoilor companiilor și să contribuie la creșterea competitivității economiei românești.

Au fost evidențiate câteva direcții:
 - Creșterea ponderii investițiilor private în utilizarea fondurilor europene.
 - Facilitarea accesului companiilor la expertiză și consultanță pentru pregătirea proiectelor.
 - Atragerea fondurilor de investiții internaționale.
 - Dezvoltarea unor mecanisme de sprijin pentru companiile cu potențial de creștere și internaționalizare.
 - Implicarea mediului privat în stabilirea priorităților și a regulilor de finanțare.

De asemenea, s-a propus ca mediul privat să aibă o reprezentare semnificativă în Comitetele de Monitorizare, fiind avansată ideea unei ponderi de 50%.

Un alt punct important a fost necesitatea unui mecanism de sprijin care să acopere întregul parcurs al unei companii, de la finanțarea de tip pre-seed până la internaționalizare, nu doar accesul la apeluri punctuale de finanțare.

Mai mulți participanți au atras atenția asupra problemelor generate de termenele nerealiste și de regulile de finanțare insuficient adaptate realităților din teren. Experiența PNRR a arătat că pregătirea proiectelor, obținerea avizelor, consultarea beneficiarilor și elaborarea documentațiilor necesită foarte mult timp.

Pentru viitoarea perioadă de finanțare, au fost formulate următoarele nevoi:
 - Consultarea beneficiarilor înainte de elaborarea ghidurilor.
 - Stabilirea unor termene realiste pentru pregătirea proiectelor.
 - Publicarea din timp a calendarului și a condițiilor de finanțare.
 - Reducerea birocrației și simplificarea procedurilor.
 - Creșterea predictibilității pentru beneficiarii publici și privați.
 - Implicarea actorilor non-publici în procesul de planificare și monitorizare.

S-a evidențiat și nevoia de coerență politică, astfel încât schimbările de administrație sau diferențele dintre partide să nu blocheze proiectele de dezvoltare.
 
 Dan Nicula, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, a subliniat importanța unui parteneriat mai activ între instituțiile publice, mediul de afaceri și ceilalți actori non-publici în pregătirea și implementarea viitorului cadru financiar multianual.

CONCLUZII

 Invitații la EUROSFAT au concluzionat că România trebuie să facă trecerea de la întrebarea „Cum atragem și cheltuim fondurile europene?” la întrebarea „Cum folosim aceste fonduri pentru a transforma economia și societatea?”. Schimbarea aceasta de abordare presupune decizii structurale dificile: reformarea administrației, consolidarea capacității instituționale, reorganizarea unor servicii publice, dezvoltarea unor companii competitive și renunțarea la investițiile fără impact real.

Următorul an este esențial pentru pregătirea acestei tranziții. Dacă România începe din timp planificarea, consultarea și pregătirea proiectelor, viitorul cadru financiar poate deveni un instrument de reducere a decalajelor regionale, de creștere a competitivității și de modernizare a economiei. În caz contrar, există riscul repetării problemelor din ciclurile anterioare: fragmentare, întârzieri, capacitate administrativă redusă și investiții care nu generează rezultatele așteptate.