Lista candidaților declarați eligibili în urma parcurgerii primei etape de examinare - Concurs experți Serviciul Specializare Inteligentă

Publicăm lista candidaților declarați eligibili după prima etapă de examinare, „Eligibilitatea – Evaluarea activității anterioare a candidaților” pentru ocuparea unui număr de trei posturi de expert în cadrul Serviciului Specializare Inteligentă (SSI) din Departamentul Planificare, Programare, Monitorizare și Portofoliu Proiecte AM (DPPMPP-AM) – anunț publicat în data de 6 aprilie 2026.
Prezenta listă a fost pseudonimizată în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 679/2016 (GDPR), prin înscrierea numărului de înregistrare al dosarului de candidatură în locul numelor candidaților.
Proba scrisă de evaluare a cunoștințelor va avea loc în data de 16.06.2026, ora 10:00, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională București–Ilfov, urmând ca dacă nota obținută este cel puțin media 7 să urmeze ultima probă de examinare - interviul.

Articole similare

Reluăm procesul de recrutare evaluatori (posturi în afara organigramei ADRBI) !
Angajare
09 Mai, 2024
Agenția pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov (ADRB-I), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Bucuresti-Ilfov 2021-2027, a organizat în perioada 27.02.2024 - 12.03...

ADRBI caută colaboratori pentru evaluarea unor proiecte de mobilitate urbană!
Angajare
28 Iunie, 2018
ADRBI cauta colaboratori ! Agenția pentru Dezvoltare Regionala București Ilfov (A.D.R.B.I.) caută colaboratori pentru evaluarea unor proiecte de mobilitate urbana. A.D.R.B.I. este Organism Intermed...