Caravana REGIO la Academia de Studii Economice
Distribuie

15 Mai, 2024
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) a fost în caravană REGIO, la Academia de Studii Economice, în faţa studenţilor masteranzi ai programului Economie şi Afaceri Internaţionale, la cursul Politica de coeziune a Uniunii Europene.
Am prezentat un scurt istoric al ADRBI, mecanismul depunerii de proiecte şi de derulare, exemple de investiţii finanţate cu ajutorul fondurilor europene din regiunea Bucureşti-Ilfov - Proiecte finanţate prin Regio în Bucureşti 2014-2020.
O secţiune a fost dedicată Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027, provocărilor şi oportunităţilor pe care le oferă actorilor publici şi privaţi din regiune.
În ultima parte au fost prezentate studenţilor oportunităţi de finanţare prin programe gestionate direct de Comisia Europeană - reţeaua Enterprise Europe Network şi proiectul PROSME derulat de Biroul de Asistenţă şi Sprijin pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din cadrul ADRBI.
Pentru ADRBI provocarea constă în rolul de autoritate de management, iar pentru beneficiarii Programului în a elabora şi implementa proiecte de real impact asupra comunităţii.
O concluzie care obligă, dar încurajatoare pentru viitorii absolvenţi a constat în faptul că nevoia de resurse umane calificate va fi foarte mare pentru implementarea tuturor proiectelor finanțate cu fonduri europene.
Mulţumim pentru găzduirea în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale doamnei prof. univ. dr. Gabriela Drăgan!
RESURSE suport:

Prezentarea PR BI în cadrul reuniunii proiectului Interreg Europe - InnoCom
Prezentare
Caravana
04 Decembrie, 2025
Programul Regional București-Ilfov 2021–2027 a fost prezentat în cadrul celei de-a șasea reuniuni a proiectului InnoCom, derulat în cadrul programului Interreg Europe și dedicat schimbului de exper...
.jpeg?locale=ro)
Participarea ADRBI la TETRAFEST 2025 - Festivalul de Transfer Tehnologic
Caravana
09 Octombrie, 2025
Trei zile dedicate tehnologiei, ideilor și parteneriatelor: 9–11 octombrie 2025, București. ADRBI participă la TETRAFEST - Festivalul de Transfer Tehnologic 2025. Ne găsiți în zona de expoziție, î...







