Reuniunea Rețelei Comunicatorilor Regio București-Ilfov

Întâlnirea a debutat cu o vizită culturală la Muzeul Național al Pompierilor „Foișorul de Foc”, ”garantul liniștii comunității” din secolele trecute, un reper istoric al Capitalei. Această locație emblematică, restaurată și modernizată cu fonduri europene REGIO, a oferit participanților o dovadă concretă a impactului pozitiv al investițiilor europene în conservarea patrimoniului și dezvoltarea comunităților. A fost o oportunitate excelentă de a vedea cum banii europeni contribuie la redarea vieții unor monumente de valoare. Mulțumim conducerii pentru găzduire și ghidajul profesionist oferit!
Partea tehnică a reuniunii s-a desfășurat la sediul ADRBI, unde participanții au avut ocazia să discute despre o serie de subiecte relevante pentru activitatea de comunicare a programelor europene:
- Echipa de comunicare a ADRBI a prezentat acțiunile curente implementate de ADR BI pentru promovarea Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 (PR BI), oferind exemple concrete și lecții învățate, precum și prezentarea noului website dedicat Programului Regional București-Ilfov 2021-2027, o platformă centrală pentru informații și resurse destinate beneficiarilor și publicului larg.
- Din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au fost prezenți reprezentanții direcției de comunicare și ai mai multor autorități de management, fiind prezentate Strategia, Planul de comunicare național, instrumente utile și acțiuni de diseminare a informațiilor publice referitoare la accesarea fondurilor europene.
- Strategia UE pentru Regiunea Dunării, un exemplu de deschidere a cooperării într-unul dintre cele mai diversificate medii socio-economico-culturale din Europa, pe teritoriul a 14 state, subliniind importanța abordărilor integrate pentru dezvoltarea regională.
- Noutăți și perspective privind Programul INTERREG România-Bulgaria, un exemplu de cooperare transfrontalieră eficientă.
Reuniunea a reprezentat o platformă valoroasă pentru schimbul de experiență și bune practici între comunicatorii Regio, consolidând colaborarea și eficiența în promovarea oportunităților oferite de fondurile europene. Concluzia reuniunii a fost că pentru o promovare transparentă, corectă și eficientă a finanțărilor europene și guvernamentale este imperioasă comunicarea internă și externă, precum și includerea în toate etapele de creare și implementare a programelor.
Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și contribuții!
Social media

A noua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional ...
A noua reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 (CM PR BI), organizată de Autoritatea de Management a Programului Regional București-Ilfov (AM PR BI),...

A opta reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional ...
A opta reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 (CM PR BI), organizată de Autoritate de Management a Programului Regional București-Ilfov (AM PR BI), ...

A șaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional B...
Cea de a șaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 (CM PR BI), organizată de Autoritatea de Management a Programului Regional București-Ilfov (A...
Opinia dumneavoastră despre eveniment este importantă pentru noi
S-a ridicat la nivelul așteptărilor?
